Ludovic Orban, despre programul ”Anghel Saligny”: ”Din păcate, acest subiect a fost transformat în temă de campanie în competiția internă din PNL”

Ludovic Orban, despre programul ”Anghel Saligny”: ”Din păcate, acest subiect a fost transformat în temă de campanie în competiția internă din PNL”
Ludovic Orban

Președintele PNL Ludovic Orban se declară dezamăgit de faptul că programul de investiții ”Anghel Saligny” (PNDL 3) – în valoare de 50 de miliarde de lei – a devenit doar o temă de campanie în competiția internă din partid.

Pe pagina sa de socializare, liderul liberalilor reamintește că a susținut acest program de investiții, necesar comunităților locale, încă din luna ianuarie, însă, în timpul ședințelor Coaliției de Dreapta, a avut de ”luptat” cu ”rezistența” mai multor colegi, subiectul fiind trecut la ”și altele”.

”Acest Plan Naţional de Investiţii a fost dezbătut în Coaliţie. Am acceptat să obţinem din partea partenerilor de coaliţie propuneri de îmbunătăţire legate de transparenţă, de criterii obiective, de proceduri care să fie clare, de selectare a proiectelor, ca atare şi eu, ca preşedinte al Partidului Național Liberal, susţin adoptarea Planului Naţional de Investiţii, dar, atenție, fără să afectăm coeziunea Coaliţiei, pe o formă a proiectului care să fie conformă cu voinţa comună a Coaliţiei şi cu respectarea tuturor procedurilor constituţionale şi legale”, a declarat Ludovic Orban (mai multe detalii AICI).

În cazul în care Coaliția de Dreapta s-ar ”rupe”, Ludovic Orban este de părere că programul de investiții ”Anghel Saligny” ar fi în pericol, însă își manifestă, totuși, optimismul în legătură cu transpunerea în realitate a PNDL 3.

”Am susținut încă din luna ianuarie, în mod repetat, în ședințele Coaliției necesitatea adoptării PNDL 3 în cursul acestui an. Pledoaria mea s-a lovit de rezistența multor colegi din coaliție care la început au tratat acest subiect la „și altele”. Treptat am reușit să conving partenerii de Coaliție să ajungem la discuții aplicate și chiar la aprobarea de principiu a lansării acestui nou program de investiții locale.

Din păcate, acest subiect a fost transformat în temă de campanie în competiția internă pe care o avem în Partidul Național Liberal. Toți primarii PNL cu care am discutat realizează că o condiție esențială pentru ca acest program de investiții să fie o reușită este aceea de a avea continuitate la guvernare pentru a putea implementa noi în mod corect și eficient acest program”, notează liderul liberalilor în mediul online.

Ludovic Orban: ”Obiectivul meu ca președinte al Partidului Național Liberal este acela de a menține Coaliția”

Ludovic Orban reamintește că susține ordonanța de urgență prin care programul de investiții ”Anghel Saligny” ar fi lansat, însă, totodată, consideră că are și capacitatea de a menținea Coaliția de Dreapta și, suplimentar, de a ”conserva și întări” poziția PNL.

”Ruperea coeziunii coaliției pune un serios semn de întrebare cu privire la acest deziderat. Am convingerea că puteam adopta în timp util acest program și fără a provoca un conflict în coaliție.

Odată cu adoptarea de către Guvern a Ordonanței de Urgență care lansează programul, pe care o susțin, obiectivul meu ca președinte al Partidului Național Liberal este acela de a menține Coaliția și de a conserva și întări poziția PNL de principal partid de guvernământ pentru a putea susține investițiile în infrastructură care vor fi realizate de primarii și președinții noștri de consilii județene”, mai scrie Ludovic Orban.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
"Rămas bun, prieten drag! O bucată din mine s-a desprins". Lacrimi pentru Andrei, motociclistul de...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Vladimir Putin A ACCEPTAT. Președintele Rusiei va semna acordul
Este vrajbă în toată regula la Antena 1. Două vedete, scandal monstru
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×